Ești sădit în sufletul meu ca o floare. Te-am crescut cu grijă și cu dor, așteptând cuminte să cunosc culoarea petalelor tale și zborul aripilor de vise. Gândurile-mi zburau în stoluri în nopțile fără de tihnă când chipul tău îl căutam în stele. Departe însă de orice vis, oricât de frumos și tandru, mi-au apărut aievea ai tăi ochi mari, întrebători, în care ascunzi comori pierdute în adâncuri. Ești tu, al meu cadou umplut cu împlinire. În pumnii-ți mici ții bine strâns a noastră fericire. Tu îmi surâzi, iar soarele răsare. În râsul tău, un curcubeu apare. Prin gânguritul tău, cerul prinde culoare. Oftezi la pieptul meu și timpul se oprește în loc, păsările cerului amuțesc și vântul pare să adie doar pentru tine.
Te-afunzi la sânul meu și adormi liniștit. Zâmbești, te scuturi. Oare ce vezi tu oare? Mirosul tău dulce mă duce cu gândul la „acasă”, la o zi de vară răcoroasă, când privești pe geam picăturile calde de ploaie ce brăzdează văzhudul și se odihnesc pe iarba însetată. Obrazul tău catifelat îmi înconjoară inima cu bătăi de aripi a mii de fluturi și vreau să opresc timpul în loc. Să simt mereu mânuțele tale ce-mi caută fața și răsuflarea caldă ce-mi împlinește viața.
Oare de când am început să te iubesc? Te-am iubit de la începuturi? Odată cu cea de a doua liniuță pală ce urma să-mi schimbe viața atât de radical? Să fie de când ți-am zărit chipul pentru prima oară la ecograf? Sau oare de când ți-am auzit inimioara pâlpâind? Poate totuși de când ți-am auzit glăsciorul, acel plânset slab care mi-a adus în ochi atâtea șiroaie de lacrimi încât abia am reușit să te întrezăresc: mic, înfofolit, cu fățuca ta roșie și ochișorii închiși. Dar nu, nu atunci. Când am primit în brațele-mi goale o mogâldeață caldă ce mi s-a lipit de sân și ofta ca un om mare? Nu, atunci doar ai făcut să înflorească bobocul sădit cu atâtă grijă în inima mea. Te iubesc dinainte să te știu, doar ești sădit în inima mea.
Luca la doar 5 zile
Gâsculița 