Hummus libanez

Căutam ceva de post, o rețetă simplă, rapidă și savuroasă. Cu astfel de pretenții în minte am găsit ceva care mi-a bucurat papilele gustative și mi-a satisfăcut nu numai foamea dar și cerințele exigente. Destul de ieftină de realizat, clar rapidă. Gustul său te va captiva cu siguranță.

Ingredientele puține la număr sunt:

– 240 gr năut la conservă (greutatea netă)

– 120 ml pastă de susan (tahini)

– jumătate de lămâie (doar zeama)

– 2-3 grăunți de usturoi după gust

– 1 linguriță ulei de măsline

– condimente: sare, piper negru, chimion (nu chimen!), oregano, măghiran, busuioc, cimbru, boia dulce – în proporție variabilă, eu le-am pus din ochi. Să zicem 2 lingurițe din amestecul condimentelor de mai sus.

Metoda de preparare: se zdrobesc grăunții de usturoi cu puțină sare și se transformă într-o pastă cu ajutorul uleiului de măsline și unei furculițe. Pasta obținută se pune alături de năut, tahini și condimente și se mixează până ce toate ingredientele devin o cremă fină. Dacă rezultatul pare prea omogen se mai poate adăuga din apa în care a fost năutul.

Se poate orna cu pătrunjel proaspăt, semințe de pin prăjite și/sau boia dulce.

Hummusul poate fi servit ca atare direct pe o coajă de pâine caldă sau în lipie cu frunze de rucola, roșii cherry, puțină ceapă roșie și castravete și neapărat pătrunjel proaspăt.

Humus

Să serviți cu plăcere!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s