02:00 a.m

Ploapele grele nu se deschid, visează un vis urzit din pânze de păianjen și mireasmă de lăcrămioare. Aud ca prin vis un plânset slab. Marea cu mirosul ei sărat, soarele ce mă încălzește; mă răsucesc în pat, pe partea cealaltă, trag așternutul călduros mai bine și mă adâncesc în perna moale. Ce bine este! În sfârșit mi s-au încălzit picioarele. Plânsetul se aude mai tare, mai viu, mai real. Oftez. S-a trezit iarăși. Scot de sub pernă telefonul care mai că-mi scapă printre degete. Mă uit la ceas. Îl pun sub pernă. Cât era ceasul? Îl scot din nou, mă uit mai atent cu ochii împăienjeniți: e două. 

Puiul de om se foiește, plânge ușor. Dau plapuma la o parte. Brrr ce frig este! Trag pe mine o bluză, dau să beau o gură de apă, dar mă împiedic de firul foenului pe care l-am pus la îndemână să îl liniștesc în cazul în care se trezea plăcințica. Of! Mă uit spre pat, Dl Soț doarme. Măcar pe el să nu îl trezesc. Mă întorc în cameră; picioarele îmi sunt deja sloi. Privesc cu jind la pat;  cât de rece se va face! mă ridic și mă sprijin de marginea pătuțului: doi ochi mari, negri, lucesc în întuneric și îmi pătrund în suflet. „Hai la mami, pui mic.” Îl iau pe sus,îi proptesc obrazul rece de al meu și ne oprim amândoi pe pat. Dau să îmi deschei bluza, mă chinui, nu văd bine nasturii, pingu mic se foiește, vrea țiți a lui. Ne chinuim prin întuneric amândoi preț de câteva secunde și succes! Puiul mic mănâncă în voie, oftând printre înghițituri și certându-mă că am întârziat.

Încep să număr. 1, 2, 3, oare chiar îi era foame?…4, 5, 6, 7, sper să adoarmă ușor după ce termină de păpat, 8, 9, 10, sper să nu facă kaki acum, măcar pe la 6 dimineața, să mai prind câteva ore de somn, 20, 21, la cât am rămas cu număratul? lasă, continui de la 30, ce mai contează… mi se închid ochii, aproape ațipesc. Lupt cu somnul și țin ochii între-deschiși, privesc la puiul de om ce îmi stă în brațe. Ce mic este! Cum se bagă el cu căpuțul la pieptul meu și mănâncă mai mult adormit! Îi mângâi obrazul moale, catifelat și rotund. Îmi simte mâna și mi-o acoperă cu a lui, se asigură că sunt acolo și nu-i dau drumul. Cum să nu îl iubesc? Cum să nu mă îndrăgostesc de el în fiecare clipă mai mult, mai aprig, mai de necuprins și de neînțeles? Mănâncă liniștit în timp ce alunecă spre un somn lin, lipsit de griji și protejat de dragostea mamei. Visează și zâmbește. Oare ce visează?

Îi mângâi perișorul, mă ridic cu grijă, îl pun în pătuț și îl învelesc ușor. Se agită, simte că nu-mi mai este în brațe, crâncește. Îi pun mâna pe obraz, se linișteste și adoarme. Mă uit la el și încep iarăși a număra. Încă 2 minute și mă duc în pat. Încă 30 de secunde. Ce frumos e!

Mă dau un pas înapoi, parchetul trosnește, mi-e frig și somnul mi-a zburat. Na, că nici dacă număr și nu mă gândesc la nimic tot îmi fuge somnul. Mai privesc o dată la el, surâd și mă uit la patul rece. Oare când se va trezi din nou? Parcă mi-e dor să-l țin din nou la sân. Mă uit din nou la mobil dar nu văd ceasul, pun capul în pernă, mă cutremur de frig și sper să adorm. Măcar 1h de somn să mai prind, măcar 1h…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s