Mai există oameni!

M-am obișnuit cu lucrurile rele de pe meleagurile noastre. Mi-a intrat în sânge să mă gândesc la ce este mai rău, mai urât, sănu îmi fac speranțe când este vorba de oameni mai ales în sarcină. Totuși, sunt momente care îmi reamintesc că nimic nu este pierdut atât timp cât mai există și oameni cu suflet mare.  Nu mă las impresionată ușor.

După o zi plină de plimbări în care răbdarea mi-a fost pusă la încercare, mai plec încă o dată de acasă sub pretextul unor cumpărături din Cora. Pășesc alene, mi se pare mai cald decât în zilele anterioare. Pingu’ mic se agită „Pe semne nici lui nu îi place că s-a mai încălzit.”  Încerc să măresc pasul la gândul aerului reconfortant din Cora. Entuziasmul durează puțin. Aerul este chiar mai sufocant decât afară. „Asta este, măcar nu mai sunt 40C afară!”

Nu mă întind mult, cumpăr fix trei lulele, trei surcele, mă uit la un pătuț adorabil și simt că mă sufoc. „Opa, e timpul să mergem acasă.” Primesc drept răspuns un picioruș în coaste și un ghiont fix în stomac. „Aha și tu ești de acord, gata, mă duc la casă și ajugem acasă ‘midiat!”

Având experiența dăților anterioare când la casele cu prioritate nu era nimeni, nu mai m-am agitat, m-am așezat la rând la prima casă deschisă. „Sunt doar 4 persoane în față, nenea are o plasmă doar, o plătește rapid, mai rămân 3. Parcă nici ei nu au așa multe. Of, de nu ar fi așa de cald. Poate s-a mai răcorit afară…” Îmi șterg fruntea cu dosul palmei și îmi fac aer cu un flyer. Reveria îmi este întreruptă de o domnișoară, apărută de niciunde, care îmi spune cu o voce calmă să o urmez și dacă sunt bine.

Buimacă, dau din cap ca da, sunt bine, doar mi-e un pic cald și facpe viteaza: „Nu nasc eu aici și acum!” Îmi zâmbește cald și mă poftește să o urmez, pe partea cealaltă a casei, în fața celorlalți clienți. La fața lor nu m-am uitat, eram prea uimită să mă mai intereseze dacă erau îmbufnați au ba.

Îmi oferă scaunul ei, se mai asigură încă o dată că sunt bine, îmi oferă un pahar cu apă și îmi pune și produsele în pungă, deși am insistant că sunt încă în putere. Aflu că și eaăși dorește copii, dar la anul, după ce fac nunta. Se mai asigură de 2 ori că sunt bine și îmi urează naștere ușoară.

Plec zâmbind tâmp. Nu știu dacă a fost protocol sau ne-protocol, dar zâmbetul și vocea trădau sinceritate. Chiar mai există astfel de oameni!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s