Banca Asociației

– Uite o băncuță sub teiul ăla, spuse o fată prietenei sale, arând inevitabil locul cu pricina cu arătătoru-i stâng.

– Dacă pică omizi, eu nu stau acolo! primi răspuns din partea unei fete slăbuțe cu privire ageră.

Urmărind cu privirea arătătorul găsim un bloc drăguț, de 4 etaje. Umbrită de teii în plină floare, băncuța de lemn vopsită în verde, de la scara blocului, le îmbie pe fete să se adăpostească de soarele amiezii. Vis-a-vis, un părculeț invadat de tineri liceeni care se bucură de o pauză între ore și copilași zburdalnici care se dau în leagăne, se joacă de-a prinselea, leapșa sau plâng pentru că nu vor să meargă acasă să prânzească!

– Ce bine este aici! Așa răcoare și liniște, parcă nici nu m-aș întoarce la birou…

– Că bine zici, în birou este așa cald, iar aerul condiționat parcă și acum îmi piuie în urechi!

Oftează amândouă, aruncându-și un ochi la ceas și calculând cât a mai rămas din pauza de masă.

– Încă cinci minute și mergem, bine?

Răspunsul întârzie să apară deoarece în peisaj, de undeva din spatele blocului apare o doamnă în vârstă. Le privește pe fete cu răceală și ochii ei par să spună: „Ia uită-le și pe astea, venitără acilea, pe banca noastră să facă mizerie. Hm, asta mai e și cu burta la gură și nici verighetă nu are”

– Da’ ce căutați voi aici? se sparse liniștea de o voce pițigăiată

– Stăm un pic la umbră, să ne odihnim, răspunse fata însărcinată, a cărei verighetă era acasă, deoarece pe degetele umflate numai verigheta nu ar fi intrat.

– Aici?! Pe banca noastră, da’ ce, parcul nu vă e suficient?

– Nu vedem cum v-am deranja, am stat puțin și urmează să plecăm.

– Păi da, veniți aici să fumați, apoi vin și alții și fac ca voi! Să bea aici pe banca noastră, luată din banii Asociației?!

Fetele prives în jurul lor, nu e niciun muc de țigară, iar ele cu atât mai puțin ar fi făcut mizerie. De pe stradă vine grăbită pe alee o altă doamnă:

– Ce e dragă? Cine sunt astea? i se adresează de la jumătatea aleii pe un ton deranjat această doamnă cu sacoși în mână prietenei ei arâtând spre cele două tinere.

– Ei uite și tu, le-am găsit stând aici, pe bâncile noastre. Îți dai seama cât tupeu? Haideți, valea de aici.

Fetele își vorbesc din priviri. Nu își credeau urechilor dar nici să se certe cu ele, nu se merita. Până să apuce să se ridice, doamna de pe alee, venii în trombă lângă bancă unde nu mult mai avu’ să le pună sacoșele în brațe și să se așeze peste ele.

– Să vă fie învățătură de minte, să nu mai călcați pe aici!

 

Există babe și babe. Doamne și doamne, care își primesc pensia din salariul nostru. Dar banca a lor era.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s