Orez cu ou și legume

Nu am rezistat nici măcar pe această căldură, mi-am călcat pe inimă și am făcut un orez la wok. Nu am urmat o rețetă anume, e mai mult din capul meu. A ieșit o minunăție, l-am mâncat pe nerăsuflate alături de o fripturică de vițel la grătar.

Pentru două porții mai mari (sau trei mai mici) scoateți de prin debara și frigider următoarele:

– 1/2 cană de orez cu bobul lung    – 2 ouă

– o ceapă                                                     – un morcov

– 1/2 ardei gras                                    – ulei de susan

– ulei de măsline                                – sos de soia

– curry                                                        – sare și piper

Întâi de toate fierbem separat orezul. În aproximativ 20 min este gata, îl strecurați și îl lăsați să își tragă nițel sufletul. În wok-ul încins (sau o tigaie cu fund mai dolofan) puneți cîteva picături de ulei de măsline și călim rapid-rapid ceapa până devine străvezie. Adăugăm acum orezul fiert, amestecăm în forță, nu uităm să punemși jumătate de linguriță de curry. Odată omogenizatîn lăsăm să se mai perpelească un picuț așa cât noi amestecăm separat cele 2 ouă cu 2 linguri de ulei de susan, sare și piper după pofta inimii. Facem loc în mijlocul orezului și turnăm omletuța noastră. Amestecăm viguros cu o lingură de lemn, până de oul se fărâmițează. Acum e momentul să adăugăm ardeiul gras și morcovetele tăiate fâșiuțe.

Amestecăm și tot amestecăm ca orezul să absoarbă toate bunătățurile puse de noi la gătit. Stropim din belșug cu sos de soia, poate chiar și un pic de ulei de susan, gustăm de sare, mai amestecăm de câteva ori și gata orezul nostru cu ou și legume.

Aș fi pus și  câteva boabe mazăre și două-trei ciuperci, dar nu am avut prin casă. Voi însă puteți încerca, variantele sunt infinite, de noi depinde ce alegem.

                                  

Anunțuri

2 păreri la “Orez cu ou și legume

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s